Permisul de port armă conferă posesorului dreptul de a deține și, după caz, de a purta și folosi armă letală sau neletală supusă autorizării (tipul, marca, seria și calibrul sunt înscrise în permis, inclusiv muniția aferentă). Este de precizat faptul că permisul nu îți oferă posibilitatea să-ți procuri o armă letală. Pentru aceasta ai nevoie de o autorizatie de procurare, valabilă doar pentru perioada în care îți achiziționezi arma respectivă.
Cadrul legal care reglementează aceasta chestiune este reprezentat de Legea 295/2004.
Cine poate solicita un permis de port armă?

Nu oricine își dorește să dețină o armă, o poate și dobândi. Astfel, legea este foarte clară în ceea ce privește categoriile de persoane care pot deține o armă, precum și diferitele tipuri de arme. Persoanele fizice care pot deține arme letale sunt :
persoanele fizice cu cetățenie română;
armele de vânătoare pot fi procurate de către vânători și colecționarii de arme;
armele de colecție letale, aflate în stare de funcționare, pot fi procurate exclusiv de către colecționarii de arme;
armele de apărare și pază pot fi procurate numai de următoarele categorii de persoane: demnitari, magistrați, diplomați, militari și polițiști, pe perioada cât sunt în activitate. Pot fi achiziționate și după pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, cu excepția situației în care aceștia și-au pierdut calitatea din motive datorate lor;
persoanele prevăzute de lege, ce îndeplinesc o funcție care implică exercițiul autorității publice, pe perioada în care au această calitate, cu excepția personalului de pază din cadrul societăților specializate de pază;
persoanele incluse în programe de protecție a martorilor, pe perioada în care au această calitate;
armele de tir pot fi achiziționate de către sportivii și antrenorii de tir, precum și de către vânători și colecționarii de arme. Vânătorii pot procura numai arme de tir din categoria armelor lungi.
Procurarea armelor se poate realiza prin cumpărare, donaţie, moştenire, sponsorizare, închiriere sau comodat, potrivit legii.
Cum se obține permisul de port armă?

Pentru a obține permisul de port armă pentru o armă letală este necesar să parcurgi câteva etape:
Depunerea unei cereri de eliberare a autorizației de procurare a armelor
Cererea de eliberare a autorizației de procurare a armelor se adresează în scris și se depune de către solicitant la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau la Inspectoratul Județean de Poliție, în a cărui raza teritorială își are persoana domiciliul.
Cererea trebuie să conțină următoarele elemente:
datele solicitantului;
felul armelor și munițiilor ce urmează a fi deținute.
Aceasta se soluționează în termen de 45 de zile, de la data primirii.
Dacă autoritatea competentă cu soluționarea cererii constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în lege, solicitantului i se refuză autorizarea de procurare a armei și i se comunică soluția adoptată, în scris, în termenul de 45 de zile, precum și motivele care au stat la baza deciziei.
Soluția prevăzută este supusă controlului judecătoresc, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare și poate fi contestată în instanță, în termen de 15 zile, de la data la care a fost adusă la cunoștința solicitantului.
Impreuna cu cererea de eliberare a autorizației de procurare a armelor, se depune un dosar cu mai multe documente
Cetățeanul român care dorește să devină titular al dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosirea unei arme, trebuie să depună la organul de poliție competent din cadrul inspectoratelor de poliție județene, respectiv Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, un dosar cu următoarele:
cerere tip, model anexa nr. 1 (H.G. 130/2005);
actul de identitate al solicitantului (în copie și în original);
2 fotografii color cu dimensiunea 4 x 5 cm;
dovada achitării taxelor pentru autorizare ;
un certificat medical, eliberat cu cel mult 6 luni înainte, din care să rezulte că nu suferă de una dintre afecțiunile stabilite de Ministerul Sănătății, ce fac imposibilă autorizarea pentru a deține, a purta, a folosi arme și muniții letale și că solicitantul este apt să dețină astfel de arme și muniții;
aviz psihologic, eliberat de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de teste, din care să rezulte că solicitantul este apt să dețină, să poarte și să folosească arme și muniții letale. Acest document trebuie să fi fost eliberat cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii de autorizare;
certificatul de absolvire, în original și în copie, a unui curs de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor, organizat de o persoană juridică, autorizată în acest sens;
permis de vânătoare, în original și în copie, în cazul armelor de vânătoare;
carnet de membru vânător, în original și în copie, vizat pe anul în curs, eliberat de o organizație vânătorească legal constituită, afiliată la Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, pentru arme lungi cu destinația vânătoare sau, după caz, tir sportiv ori biatlon, în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei în scopul portului și folosirii acesteia;
carnet de antrenor de tir sau biatlon, în original și în copie, eliberat de Agenția Națională pentru Sport, sau legitimație de sportiv de tir ori biatlon, vizată la zi de Federația Româna de Tir Sportiv sau de Federația Română de Schi și Biatlon, pentru arme de tir;
adeverință care atestă, în cazul cetățeanului român, faptul că titularul are calitatea prevăzută la *art. 14 alin. (2) lit. a) și b) din Lege, eliberată de instituția competentă în acest sens, în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei de apărare și pază în scopul portului și folosirii acesteia.
*art. 14, alin. (2), litera:
a) demnitarii, magistrații, diplomații, militarii și polițiștii, pe perioada cât sunt în activitate și după pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepția situației în care aceștia și-au pierdut calitatea din motive imputabile lor;
b) persoanele prevăzute de lege, care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice, pe perioada în care au această calitate, cu excepția personalului de pază din cadrul societăților specializate de pază.*
După depunerea dosarului, vei primi autorizație de cumpărare pentru tipul de armă menționat în cererea depusă
În termen de 45 de zile, de la depunerea documentelor la serviciul arme, vei primi o autorizație de cumpărare pentru tipul de armă menționat în cererea depusă. În baza autorizației de cumpărare, vei putea achiziționa arma dorită.
Cumpărarea propriu-zisă a armei
Autorizația de cumpărare este valabilă timp de 90 de zile. În cazul în care nu ai procurat arma dorită în acest termen, poți solicita, printr-o cerere la serviciul arme, prelungirea autorizației cu încă 90 de zile.
Pentru a obține permisul de port armă pentru arma cumpărată mai este un singur pas
După procurarea armei în baza autorizației de cumpărare, ai la dispoziție maxim 3 zile lucrătoare, pentru a înscrie arma și a ți se elibera permisul de port armă. Pentru asta va trebui să te prezenți din nou la serviciul arme cu următoarele elemente:
1. Autorizația de cumpărare (completată de armurierul magazinului de unde ai cumpărat arma);
2. Copie a facturii de achiziție;
3. Arma procurată.
Permisul de port-armă este valabil 5 ani. La sfârșitul fiecărei perioade de 5 ani, acesta trebuie vizat de către Serviciul Arme. Procedura de vizare a permisului poate fi declanșată cu cel mult 6 luni înainte de termenul de expirare.
Titularul permisului de port-armă şi de folosire a arme letale are obligaţia de a păstra arma şi muniţia înscrisă în permisul de armă în condiţii de securitate, astfel încât să nu permită accesu persoanelor neautorizate.
Pașii procurării și deținerii armelor neletale

Mai sus am detaliat care sunt etapele obținerii permisului de port armă pentru armele letale. Dacă în schimb îți dorești o armă neletală, iată ce trebuie să faci :
cetățeanul român sau străinul cu ședere legala în România, care a împlinit vârsta de 18 ani și dorește să procure arme neletale în scopul portului și folosirii, de la un armurier autorizat de pe teritoriul României, trebuie să urmeze acceasi pasi descrisi anterior excluzand cerintele specifice tipurilor de arme descrise (de exemplu apartenenta la o asociatie de vanatoare in cazul armelor de vanatoare sau la un club de tir sportiv in cazul unei arme de tir sportiv);
Cât costă să deții un permis de port armă?
În vederea obținerii unui permis de port armă este necesar să urmezi un curs de instruire teoretică și practică. Acesta durează minim 15 zile și este structurat în 80 de ore, din care circa 20 de ore sunt aplicații practice.
În funcție de operatorul juridic care le organizează, prețurile acestor cursuri pot varia destul de mult. În general, tariful cursurilor se situează undeva între 600 și 1500 de RON. Pe lângă asta, există și o taxă pentru emiterea permisului de port arma de 100 RON.
Mai multe detalii despre actele necesare precum și pașii obținerii permisului de port armă se pot obține de pe site-ul Poliției Române.
152 Comentarii
Bună ziua.
Ce tresă fac să obtin permis de pistol ce cursuri tress fac
Curs de limba romana, preferabil
Ce acte trebue sa scot permis de vânătoare
salut an ce categorie se anscrie armele aier soft mai mari de 220 ms. ex ;gamo calibru 5,5
Ce acte trebuie pentru permis de porta arma pentru agent de securitate
Bravo Baga Miaspula!!!)))))))
Buna ziua,sunt interesat și eu de un permis de port arma (neletala),întrebarea mea este dacă ma puteți ajuta dvs.?
Salut adrian,te pot ajuta cu 2 target uri,recompensa o primesti dupa,aneule
Sunt interesat ce trebuie za fac
Buna Sara ce trebuie Petru pemisu de porta arma
asi vrea sa imi fac permis de port arma se poate
Bună ziua! Așa dori să mai fac permis. De port armă ce proceduri sunt mulțumesc!
buna o intrebare pentru permis letal ,care e pretul permisului
Exista un singur permis indiferent de arma pe care doresti sa ti-o achizitionezi , doar ca.... la armele letale trebuie sa fii militar , politist , magistrat sau demnitar . Daca nu ai una din aceste calitati ia-ti adio . De ce vreti toti arme letale ca nu va inteleg ? Letal= conceputa sa omoare inamicul . Neletal= conceputa sa raneasca destul de grav inamicul. Eu detin un czp07 letal si un fort 17r 45 rubber neletal ( bila de cauciuc ). Cz-ul il folosesc cam la cca 3-4 luni in poligon , in rest nu il port dupa mn . Fereasca D-zeu sa fii nevoit sa tragi si sa o faci cu arma letala . Prefer sa imi dea o palma decat sa trag cu ala . Eu cred ca voi sunteti inca copii sau ganditi ca niste copii si tot'ul vi se pare o joaca . Sper sa nu se schimbe legea si sa dea drept-ul la letale la toti ca va fi vai si amar ... nu am nimic cu nimeni dar ma "minunez" la cate mesaje vad pe la altii . Multumiti-va cu un nelatal ( bila de cauciuc ) ...
salut Fl0rin, in cazul meu ca cetatean oarecare/ normal (care n are legatura cu politia sau vanatoare) am nevoie cand merg la munte sa ma relaxez ca peace of mind in caz ca nu a mers spray ul de urs, sa pot sa ma apar cu pistolul, de urs. vreau sa stiu ca am facut tot ce tine de mine pentru a ma salva, si asta necesita ca eu sa am arma letala. sincer sunt partial deacord cu comentariul tau, si n am nici cel mai mic interes sa am arma letala in afara de a mi putea salva viata in cazul in care sunt la munte de urs violent care vre a sa ma manance (in caz extrem de rar).
Buna ziua, as vrea sa știu dacă in urma anulării permisului de port și folosire arma de vânătoare , după cei doi ani va trebui făcut cursul de mânuire arma. Mulțumesc .
Din păcate Da
Doresc
Buna seara
Buna seara
Buna seara!
buna dimineata
Lucrez ca agent de paza la o firma privata, ce acte trebuie depuse pentru a obține permisul de portar a menționez ca am absolvitsi cursul pentru arme.
am avut permis de port arma și datorita ne prelungirii in termenul de 5 ani mi s -a anulat dreptul de a detine arme.termenul a expirat si intocmesc dosatul pentru un permis nou
cursul de instruire absolvit la obtinerea permisului anulat isi mentine valabilitatea sau trebuie sa particip la un curs nou
care este reglementarea legala?
va multumesc
Buna seara. Doresc sa mi achiziționez o arma neletală pentru propria mi protecție. Doresc sa știu dacă locuiesc în Germania și doresc permisul sa l fac in România caci sunt si raman cetățean român, este posibila cererea si acceptată? Desigur , autoritatile de aici vor fi anunțate insa doresc sa știu dacă totuși pot face acest lucru în țară..
Mulțumesc anticipat.
Cu stima Luca / Roșu
Gabriela
Armele scurte ( pistoalele ) , nu ai voie sa le scoti din tara . Ia-ti din Germania , daca ai resedinta acolo . Dar la fel....permis-ul este valabil numai in tara in care l-ai facut . Daca iesi cu pistolul din tara vei fi condamnata de cei care te vor prinde
Am onoarea sa trăiți,am examenul psihologic,certificatul medical de specialitate,cazier,am certificat pentru deținerea armelor neletale,detine pistol gaze și pistol cu bile cauciuc,pot merge la politie pentru a mi elibera Autorizație de port și folosire pentru autoapararea,multumesc,loc.Ilfov
Trebuie să faci cursul de mânuire și port arma, este în jur de 1000 lei. Teste medicale și apoi mergi la politie dar fără arme. Cu certificatul poți doar sa le deti fără a le transporta sau folosi. Deținerea trebuie să fie la adresa din certificat altfel dosar penal.
Bună ziua!
In urna cu cateva luni am facut curatenie pe podul casei de la bunicul meu si am gasit un Slavia 618 intr-o husa de piele.
Arma arata destul de bine fata de cat timp a stat pe pod(aprox 25 de ani) dar e o problema:nu am gasit niciun act.
Vreau sa pastrez arma si de aceea am scris aici ca sa intreb:cum pot sa insxriu arma?Sau nu stiu cum se spune ca nu am avut niciodata arma.
Politia iti va confisca si probabil, distruge arma. In momentul asta esti posesor ilegal de arma...
Procurarea armelor se poate realiza prin cumpărare, donaţie, moştenire, sponsorizare, închiriere sau comodat, potrivit legii. Daca arma a fost a bunicului tau se considera mostenire deci ai voie sa o detii dar nu sa o folosesti. https://www.vinatorul.ro/public/forum/viewtopic.php?f=109&t=15737
Dar de ce numai politicienii și alte grupuri au voie arme letale? De exemplu eu poate vreau o arma letala pentru protecția mea și a copilului ca vad ca guvernul U.S a spus cetatenilor sa se pregătească de o invazie zombie. Eu dacă vreau o arma letala doar pentru supraviețuire de ce nu îmi pot cumpăra? Și uite asa lumea va cumpăra pe sub mâna. Repet doar pentru supraviețuire în caz de....mai bine sa am asa ceva în casă și sa se pună 1kg de praf pe el decât sa stau sa caut pe te miri pe unde. Deci revin la întrebarea noi oamenii de rand de ce nu putem avea? Mulțumesc
Pt ca persoanele care dicteaza legile si regulile nu vor ca noi sa avem atata libertate... Suntem mai tembeli decat americarii si noh..."facem prostii daca avem prea multa libertate"
Speranța e tot una neletală, eventual în combinație cu altă unealtă: bâta, electroșocul,furca, toporul,sau ce putem inventa și confecționa cu mâna proprie sau a unui meșter. Dar, înainte de toate, nădejdea la Dumnezeu. Și o conduită cât mai înțeleaptă,care să ne ferească de a ne antrena în conflicte,de a ne afișa că o pradă,de a face cunoscute bunurile ispititoare,de a frecventa locurile și anturajele rău famate.
Buna as dori și eu să obțin permis de port arma
Buna ziua. As dori sa obtin permisul de port arma (neletala) dar un lucru nu imi este clar. Si pentru acest permis trebuie facut acel curs? Sau acesta este doar pentru arme letale? Multumesc
Da este necesar un curs bineînțeles
Buna ziua as dori sa obtin un permis de vanatoare cat Costa si cat dureaza scoala
Lege e foarte restrictiva.Comunista in toata regula.
In principiu definieren unei arme are legatura cu dreptul la viata, cel mai important drept dintre toate,si ,deci,cu protectia vietii.Nu doar contra infractorilor ci si animalelor periculoase .
UN POSESOR DE ARMA NU E UN INFRACTOR. Infractor e cineva care lezeaza pe altcineva.A declara o persoana infractor
doar ca are o arma,care e o unealta,e un abuz.P care Statul si- l permite.
Sa clarifcam bine lucrurile..pentru tampitii care fac legi.
Armele sunt un domeniu f vast,tehnologic ingineresc,istoric, cultural, artistic, militar,si practic...care in Romania nu e la el acasa.
Tehnic orice teava e o arma de foc.O pot dovedi practic.
Una puternica.
Nimeni nu ma poate impiedica sa fac public cum se face .Consecintele?
O astefel de lege ramane fara obiect.
Doar constiinta mea zice nu.Exact acel lucru pe care legiuitorul nu da doi bani.Niste barbari ..inculti..
Tampitii care fac legi peste tot in lume se tem de poporul inarmat mai mult decat se tem de infractori ... Ei oricum sunt protejati, au bodyguarzi, vile pazite , masini blindate ... Doar americanii au un articol in constitutie si chiar si ala e sub asediu , pentru ca au si ei tampitii lor ...
Daca ai parcurge comentariile, ai vedea de ce nu pot avea arme toti tampitii. Suspectez ca motivul principal ar fi "dreptul la viata", despre care vorbeai.
Buna seara! In cazul in care posed un permis de port arma de tip B pentru arme si munitii neletale ( arme de autoaparare cu potential letal si tir neletale ) de ce documente am nevoie pentru a achizitiona o a doua arma ce se incadreaza in permis. Trebuie sa obtin o noua autorizatie de procurare sau pot face achizitia doar in baza permisului de port arma, urmand a ma prezenta in cele 3 zile pentru inregistrare?
Buna seara!ce trebuie sa fac pentru a putea să port un pistol de tip air soft?cu bile de plumb!trebuie sa am permis de port arma?
Ce cursuri trebuie sa fac că să dețină un permis de pistol tip Air soft. Pe glonț... Și cât m-ar costa astfel de cursuri
Lache prost
Pe un consumator de alcool si care mai este si foarte conflictual, agresiv, si razbunator cum il poate impidica cineva sa nu primeasca acea autorizatie de cumparare in vederea detinerii unei arme neletale? Inteleg ca dosarul medical se face dupa ce cumperi arma, adica daca omul are probleme el detine arma neavand voie sa o foloseasca pana la obtinerea permisului de port arma.
Am avut aviz de porto arm dar nu il mai gasesc pot spune ca era export si doresc sa il actualizez am curs de agent paza si ordine cit ma costa si unde pot primi avizul eu sunt din Filiasi Dolj
Scrie un comentariu