Ce aspecte trebuie să ai în vedere la o lunetă de vânătoare și cum îți poți da seama dacă este de calitate sau nu? Cei mai mulți ar fi tentați să spună că variantele ieftine ar fi cele optime. De cele mai multe ori, lunetele ieftine implică materiale slab calitative, care determină inevitabil pierderea fiabilității, durabilității și preciziei lunetei.
Lunetele de pușcă pot avea caracteristici diferite ținând cont de scopul pentru care au fost proiectate. În timp ce unele sunt potrivite pentru mai multe tipuri de activități, altele sunt mai specifice. Descoperă, în rândurile următoarele, ce trebuie să știi despre lunetele de vânătoare.
Ce este o lunetă de vânătoare?

Luneta de vânătoare oferă posibilitatea de mărire a cadrului, astfel încât să poți vedea ținta mai de aproape și să îți îmbunătățești precizia de tragere. Când privești printr-o lunetă, vei observa o un punct care poartă denumirea de reticul, acesta fiind un instrument care indică locul în care ar trebui să aibă impact glonțul.
Ce trebuie să ai în vedere la o lunetă de vânătoare?
Locul de vânătoare și tipul de vânat

În primul rând, trebuie să te gândești unde desfășori această activitate și ce dorești să vânezi. În cazul vânatului de mici dimensiuni, vânătorii nu au nevoie de o lunetă cu un zoom de peste 10x, în timp ce pentru vânatul mare, este necesar un instrument care oferă o vizualizare mai profundă.
Stabilirea zoom-ului corespunzător

Stabilește zoom-ul de care ai nevoie. Luneta de vânătoare vine însoțită de un marcaj tip „3-12x56”. Aceste numere țin cont de raza de acțiune și sugerează:
3 = nivelul minim de zoom;
12 = nivelul maxim de zoom;
56 = diametrul în mm a lentilei.
Există mai multe intervale de zoom ținând cont de mai multe aspecte (tipul de vânătoare, de tipul puștilor, de vânat):
Pentru carabine de vânătoare, sunt recomandate lunete cu interval de zoom de 3,5x până la 10x. Ele sunt suficient de puternice pentru majoritatea vânătorilor de agrement sau a trăgătorilor obișnuiți.
Pentru puștile la scară largă, zoom-ul depășește nivelul de 10x. Aceste lunete sunt potrivite pentru spații mari, deschise și țintire îndepărtată. Necesită poziție susținută.
Cu toate acestea, nu trebuie să plătești mai mult doar pentru că vrei ca luneta să aibă un zoom mai mare. Uneori, o mărire de 20x pentru a vâna un anumit tip de pradă nu înseamnă că îl vei și vâna. Adesea, un zoom necorespunzător poate conduce la ratarea țintei și la consumul ineficient de muniție.
Lunete fixe sau lunete variabile

Lunetele fixe sunt optime mai ales din perspectiva rentabilității, în timp ce lunetele variabile sunt recomandate pentru câmpuri vizuale mai mari. Lunetele variabile sunt mai costisitoare, dar vei avea posibilitatea să reglezi zoom-ul atât cât ai nevoie.
Totuși, se recomandă să ai o lunetă cu un zoom mai mic și mai specializat. Lunetele cu zoom fix sunt potrivite puștilor de vânătoare de bază.
Condițiile de mediu

Ține cont de condițiile de mediu la care va fi supusă luneta de vânătoare și de durabilitatea materialelor din care este fabricată. Aceasta trebuie să fie rezistentă la ceață, umezeală sau temperaturi extreme.
Totodată, luneta trebuie să aibă o construcție solidă pentru a împiedica mișcările sau slăbiciunile acesteia de pe arma de vânătoare.
Determinarea nivelului de lumină care pătrunde în lentilă

Citește diametrul lentilei lunetei pentru a afla acest aspect. Numărul de după intervalul de zoom reprezintă dimensiunea lentilei. Diametrele mai mari lasă să intre mai multă lumină, contribuind la o mai bună vizualizare a țintei.
Capacitatea de relaxare a ochiului (Eye Relief)
De obicei, lunetele de calitate nu suprasolicită ochiul. Capacitatea de a relaxa ochiul se referă la cât de departe îți poți ține capul de lunetă astfel încât să vezi perfect ținta. Cu cât este mai mare reculul lunetei de vânătoare, cu atât ochii vor fi mai relaxați.
Existența butonului de paralaxă

Paralaxa apare atunci când ținta și reticulul se află pe diferite planuri în cadrul lunetei. Este detectabilă atunci când îți miști capul sau ochiul în timp ce privești prin lunetă, iar reticulul pare să se miște în jurul țintei vizate.
Este necesar un buton de ajustare a paralaxei, deoarece ajută la diminuarea iluziei optice în timpul țintirii. Acesta face ca reticulului să pară fix pe țintă, indiferent de modul în care îți miști ochiul. Reglarea paralaxei facilitează țintirea și îmbunătățește, de asemenea, precizia.
Ce diferențe există între luneta de vânătoare și luneta tactică?

Nu există foarte multe diferențe între cele două tipuri de lunete. Lunetele de vânătoare și cele tactice sunt oarecum interschimbabile, cu diferențe minore. Principala diferență constă în ideea că lunetele tactice oferă uneori reticule mai specializate.
O lunetă de vânătoare este extrem de rezistentă pentru a face față condițiilor meteorologice dure și mediilor dificile. Acestea pot oferi zoom fix sau variabil, dar sunt (în general) cunoscute pentru nivelul lor ridicat de transmitere a luminii.
În trecut, o lunetă de vânătoare nu permitea ajustări în ceea ce privește vântul și elevația. În ultima perioadă, lunetele de vânătoare vin și cu aceste caracteristici. Lunetele cu mărire mai mare oferă, de obicei, și ajustări de paralaxă.
Uneori, lunetele de vânătoare pot mări mai mult cadrul vizual. Pentru vânătoare, ai nevoie de o profunzime vizuală mai mare pentru a putea urmări și fixa o țintă în mișcare.
Calitatea sticlei unei lunete de vânătoare este adesea mai bună decât cea a lunetelor tactice, deoarece vânătorii trebuie să aibă o imagine adecvată asupra țintei lor în mișcare constantă. În multe cazuri, vânătoarea are loc în amurg și în zori. De aceea, sunt necesare capacități mari de vizualizare în condiții de iluminare redusă.
Este luneta de vânătoare un accesoriu esențial?
Dacă vânezi pe o câmpie deschisă cu șansa de a împușca de la distanță, este necesar să atașezi o lunetă de calitate la pușca de vânătoare. Chiar și în condiții de păduri dese și de luminozitate slabă, trebuie să utilizezi o lunetă. În esență, luneta de vânătoare eficientizează întreaga activitate.
***
Dacă ești pasionat(ă) de vânătoare și vrei să îți îmbunătățești precizia, MLD GUNS îți propune o gamă variată de lunete de vânătoare și accesorii eficiente.
108 Comentarii
What's up, I check your blog regularly. Your story-telling style is witty, keep up the good work!
I like what you guys are usually up too. This kind of clever work and reporting! Keep up the very good works guys I’ve added you guys to my personal blogroll.
Hey! Someone in my Myspace group shared this site with us so I came to take a look. I'm definitely loving the information. I'm book-marking and will be tweeting this to my followers! Fantastic blog and great style and design.
Hi there! I simply would like to give you a huge thumbs up for your great information you've got here on this post. I'll be returning to your site for more soon.
I simply couldn't depart your web site prior to suggesting that I actually loved the standard info a person supply to your visitors? Is gonna be back regularly to inspect new posts
I'll immediately snatch your rss as I can not in finding your email subscription hyperlink or e-newsletter service. Do you have any? Kindly let me realize in order that I could subscribe. Thanks.
Ahaa, its good discussion regarding this paragraph at this place at this website, I have read all that, so now me also commenting here.
Ahaa, its pleasant dialogue about this article here at this web site, I have read all that, so at this time me also commenting here.
'Why should this spot be reserved for most hippie tree hugger. Pretty sure Gmail could well be in quite a lttle bit of trouble if so.
Ahaa, its pleasant dialogue concerning this piece of writing here at this web site, I have read all that, so now me also commenting here.
I'm not sure where you are getting your info, but good topic. I needs to spend a while studying much more or understanding more. Thank you for excellent information I was looking for this info for my mission.
Very great post. I just stumbled upon your blog and wanted to say that I have truly enjoyed surfing around your blog posts. In any case I'll be subscribing for your feed and I am hoping you write again soon!
Wow! This blog looks exactly like my old one! It's on a completely different subject but it has pretty much the same layout and design. Wonderful choice of colors!
I just couldn't leave your site prior to suggesting that I really loved the usual information an individual supply in your guests? Is going to be again often to investigate cross-check new posts
Hello, I log on to your blogs on a regular basis. Your writing style is witty, keep up the good work!
I like the helpful information you provide in your articles. I'll bookmark your weblog and check again here regularly. I am quite certain I'll learn lots of new stuff right here! Best of luck for the next!
Ahaa, its good dialogue about this post at this place at this weblog, I have read all that, so at this time me also commenting at this place.
I am sure this article has touched all the internet people, its really really good piece of writing on building up new webpage.
I love what you guys tend to be up too. This kind of clever work and reporting! Keep up the great works guys I've included you guys to my own blogroll.
You have made some really good points there. I checked on the internet for more info about the issue and found most individuals will go along with your views on this site.
Scrie un comentariu